miercuri, 9 septembrie 2009

Pacaliti de Dinu Vama

Incompetenta sefului vamilor, Dinu Gheorghe, ii costa pe mii de romani milioane de lei. Acestia au adus in tara autoturisme achizitionate la mana a doua din Occident (tari membre UE), in perioada 15-30 noiembrie 2001, atat cat a fost valabil un ordin emis de Dinu "Vama". Respectivul normativ prevedea ca taxa vamala pentru autoturismele introduse in tara sa fie nu de 6 la suta din valoarea acestora, cat se convenise intr-un Protocol cu Uniunea Europeana, ci 30 la suta. Chipurile, asa s-ar fi combatut traficul cu masini furate. Ca ordinul a fost o aberatie o dovedeste insasi efemeritatea lui. Inainte de 15 noiembrie si intre 1-31 decembrie 2001, taxa vamala a fost, asadar, de 6 la suta. Incepand cu 2002 nu se mai percep taxe vamale pentru autovehiculele second-hand aduse din Vest. Pe de alta parte, nu mai pot fi introduse in tara decat masini cu standard de poluare Euro 3. Acestea sunt practic noi si deci foarte scumpe, asa ca importul de autovehicule de catre persoane fizice a scazut dramatic. Anul trecut insa, au fost inmatriculate nu mai putin de 53.700 masini aduse din afara. Evident, fluxul a fost imens in ultimele trei luni ale anului, cand s-a profitat de posibilitatea introducerii unor masini relativ mai ieftine, cu motor Euro 2. Cei care au intrat in tara in a doua jumatate a lunii noiembrie au fost, insa, ghinionisti. Ei au platit cu cateva zeci de milioane de lei in plus la vama, urmand ca suma sa le fie returnata, in cazul in care documentele de origine a autovehiculelor se dovedesc autentice. Cum verificarile pot dura pana la 10 luni, banii multora zac si acum in Trezorerie, devalorizandu-se.