vineri, 18 septembrie 2009

Peste 350 de mineri s-au autoblocat in subteran

Minerii din schimburile III si I de la mina Horasti, ce apartine de Exploatarea Miniera de Subteran Motru, din cadrul CNL Oltenia, s-au autoblocat in subteran, in cursul zilei de ieri. Tonul a fost dat de cei 150 de ortaci din schimbul III, care au refuzat sa mai iasa din subteran, protestand astfel fata de inchiderea minei la care au lucrat atatia ani. Initial, ortacii nu au dorit sa discute decat cu liderul sindical Marin Condescu sau cu secretarul de stat in MIR, Gavril Baican, fost director general al CNL Oltenia pana in urma cu doi ani. In cele din urma, protestatarii s-au multumit si cu Ion Anghelescu, director adjunct al EMS Motru, pe care, timp de peste doua ore, nu l-au lasat sa urce la suprafata. Minerii sunt nemultumiti de modul in care se respecta programul de dezvoltare, pus in aplicare de CNL Oltenia, considerand ca acesta vine in detrimentul salariatilor din subteran. Oamenii sustin ca mina lor este rentabila si nu inteleg de ce va fi inchisa. Conducerea companiei a anuntat, de curand, ca in cel mult 5 ani toate minele de subteran din Oltenia vor fi inchise. Acest lucru se datoreaza rentabilitatii scazute. Ortacii de la Horasti cer pastrarea locurilor de munca, dar ar renunta la ele pentru 20.000 de dolari - salarii compensatorii. Ion Pampu, vicepresedintele sindicatului de la Horasti, crede ca problema inchiderii minelor de subteran este una politica: "Carbunele de la Horasti este unul de calitate si sunt pregatiti inca 500 de metri pentru punerea in functiune a unui nou abataj. Nu exista vointa din partea celor care conduc destinele mineritului". Compania Nationala a Lignitului Oltenia si-a informat angajatii despre urmarile inchiderii minelor de subteran, aratand ca angajatii acestora vor fi redistribuiti la exploatarile de suprafata.