marți, 31 martie 2009

Aproape de miracol? Swayze are şanse să învingă cancerul

Cinci săptămâni – atât estimau ziariştii americani că mai are de trăit Patrick Swayze când a răsuflat vestea că actorul suferă de cancer pancreatic. Se întâmpla la începutul lunii martie, iar de atunci au tot apărut ştiri că starul din „Dirty Dancing” şi „Ghost” ar putea reuşi să învingă nemiloasa maladie
. Cert este că el răspunde „excelent” la medicamente
.

Actorul şi soţia sa, Lisa Niemi, s-au declarat „emoţionaţi şi recunoscători” pentru reacţia pozitivă pe care a arătat-o organismul
lui Patrick în timpul tratamentului. Ei au ţinut să mulţumească fanilor din lumea întreagă pentru susţinerea vedetei în lupta cu boala, prin rugăciuni, meditaţii şi gânduri bune.

Swayze are 55 de ani şi a avut curajul să încerce un nou medicament care să îl ajute să învingă cancerul. S-a vorbit la un moment dat şi despre remedii naturiste sau despre o intervenţie chirurgicală inovatoare. De partea cealaltă era statistica. Crudă, neiertătoare. Cancerul pancreatic este considerat una dintre formele care nu cruţă pe nimeni.

Actorul însă nu a abandonat lupta. El a refuzat să cedeze în faţa bolii, şi-a continuat proiectele, în paralel cu tratamentul
, şi şi-a păstrat optimismul. Se află într-o formă fizică bună, ceea ce îi dă încredere. În plus
, refuză să creadă că minunile sunt imposibile. Iar faptul că fanii s-au rugat pentru sănătatea lui constituie un ajutor imens. Miracole se pot întâmpla. Dar, uneori, nu fără credinţa că poţi trece peste orice şi nu fără ajutorul spiritual al celor din jur.

Cele cinci săptămâni au trecut. Pesimiştii s-au înşelat. Swayze va continua lupta pe care mulţi o pierdeau dinainte pierdută. Va primi în continuare acelaşi tratament, la Stanford. Alături de el va fi Lisa, cea care împarte cu Patrick bucuriile şi necazurile vieţii încă din 1975. Ea şi oceanul de gânduri bune ale fanilor din toată lumea îl pot duce pe calea vindecării. Şi credinţa că omul poate să treacă peste orice.