duminică, 16 august 2009

Astăzi este ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Creştinii ortodocşi celebrează astăzi ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, una dintre vechile sărbători, ce datează cel puţin din secolul al III-lea.

Pescarul Petru, cel mai bătrân dintre apostoli, şi persecutorul de creştini Saul, viitor Pavel, primul
şi ultimul apostol, au fost doi dintre cei mai mari
propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Ambii apostoli au murit martiri, în aceeaşi zi, la Roma, pe vremea Împăratului Nero. Tot astăzi este şi Ziua Penitenciarelor din România, cei doi sfinţi fiind protectorii deţinuţilor.

Potrivit statisticilor Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), peste 260.000 de români care poartă numele Sfinţilor Petru şi Pavel sau derivate ale acestora îşi sărbătoresc, astăzi, onomastica.

Cei mai mulţi dintre sărbătoriţi poartă numele Petru (85.817) sau Petre (57.040), iar cei mai puţini se numesc Pătruţ (24) sau Păvăluţ (5). Dintre femeile sărbătorite, majoritatea se numesc Paulina (14.230), Petronela (12.357) şi Petruţa (9.961). „Motiv de sărbătoare are astăzi şi singurul român care poartă numele Pavlov”, au conchis oficialii MAI.