duminică, 16 august 2009

Liberalul Tariceanu ar putea fi si el verificat de o comisie parlamentara

ostul premier liberal Calin Popescu Tariceanu este al treilea demnitar care ar putea intra in ancheta unei noi comisii parlamentare, urmându-i pe actualii ministri Monica Iacob Ridzi (PDL) si Nicolae Nemirschi (PSD). PDL a solicitat, ieri, constituirea unei comisii de ancheta in cazul Sterling. Imediat, Calin Popescu Tariceanu a declarat intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Camerei
Deputatilor ca se pune neconditionat la dispozitia institutiilor abilitate ale statului si a comisiei parlamentare de ancheta pentru elucidarea tuturor aspectelor legate de acordul Sterling. O decizie finala privind constituirea comisiei Sterling va fi luata de Comisia juridica a Camerei Deputatilor.

PDL a cerut, ieri, acordul Parlamentului pentru începerea urmaririi penale a fostului premier liberal Calin Popescu T?riceanu în cazul Sterling, a anun?at deputatul democrat-liberal Sever Voinescu. Democrat-liberalii au adresat in acest sens o solicitare conducerii Camerei Deputatilor in care cer începerea urmarii penale împotriva deputatului Calin Popescu Tariceanu, facând mentiune la cazul Sterling. “Este surprinzator cum statul român a concesionat operatiunile petroliere unei companii fara nici un angajat
, mai mult decât atât, Guvernul nu a solicitat introducerea în acest acord a Romgaz SA, aceasta introducere în contract fiind obligatorie
. Negocierea acordului s-a realizat în mod defectuos si cu rea-credinta, neexistând vreun mandat în acest sens, prejudiciile cauzate statului român fiind de ordinul sutelor de milioane de euro”, se arata în cererea PDL. Biroul Permanent al Camerei a decis trimiterea solicitarii Comisiei juridica. „Conform Regulamentului deputatilor, Comisia juridica trebuie sa înceapa discutiile si sa vina în fata Camerei Deputatilor cu un raport, care sa spuna daca se întrunesc motivele pentru începerea urmaririi penale”, a declarat secretarul Biroului Permanent Valeriu Zgonea. El a mai adaugat ca în timpul vacantei palamentare, Comisia juridica este obligata sa lucreze o saptamâna, perioada în care s-ar putea dezbate cazul Tariceanu. Imediat, fostul premier a trimis o scrisoare deschisa presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, in care se pune la dispozitia viitoarei comisii, dar si a autoritatilor abilitate ale statului pentru lamurirea cazului Sterling. ”Din primul moment în care a fost adus în atentia publica acordul petrolier dintre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Sterling Resources LTD, am declarat ca ofer suportul meu deplin pentru orice fel de ancheta, initiata de orice institutie a statului, pentru elucidarea tuturor aspectelor legate de acest acord. În acest sens, la nivelul Camerei Deputatilor, atât eu, cât si colegii mei liberali am sustinut desfasurarea unei anchete parlamentare de catre Comisia pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor”, afirma Tariceanu. Referindu-se la solicitarea adresata Biroului Permanent al Camerei Deputatilor de PDL, privind o ancheta în cazul sau, fostul premier spune ca nu are nimic de ascuns si ca intentioneaza sa nu foloseasca vreun privilegiu si nici o prevedere legata de imunitatea parlamentara, conferite de statutul de deputat sau de cel de fost prim-ministru pentru a influenta aceasta ancheta. “Consider ca acest caz trebuie investigat cu atentie si seriozitate, interesul comun al tuturor fiind aflarea adevarului. Prin intermediul dumneavoastra, presedintele Camerei Deputatilor, îi asigur pe toti deputatii de faptul ca sustin toate demersurile desfasurate la nivelul Camerei în vederea reglementarii corecte si transparente a tuturor chestiunilor legate de acest subiect. Am toata disponibilitatea de a oferi colegilor deputati orice informatii necesare pentru a face lumina în acest caz”, precizeaza fostul premier liberal.

Nemirschi va da explicatii comisiei

Ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, va fi audiat, azi, de Comisia parlamentara de ancheta a atribuirii de c?tre Ministerul Mediului a unui contract de publicitate. Potrivit presedintelui comisiei, Mircea Dusa (PSD), tot azi va mai fi audiat si un secretar general din minister, urmând ca maine sa fie audiati directorii si membrii Comisiei de licitatie care au legatura cu contractul de publicitate. Comisia urmeaza ca pana pe 14 august sa elaboreze un raport legat de acest caz.

Boureanu a demisionat din comisia Ridzi

Deputatul PDL Cristian Boureanu a demisionat ieri din comisia parlamentara de anchet? în cazul Ridizi, motivul invocat fiind acela ca Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis continuarea activitatii Comisiei în mod ilegal. Declaratia a fost facuta dupa ce conducerea Camerei a respins o solicitare a lui Boureanu privind incetarea activitatii comisiei motivata de inceperea unei anchete premergatoare la DNA pe acest caz. Comisia si-a continuat lucrarile, ieri fiind audiati reprezentantii trustului Intact si oficiali din MTS. Reprezentantii Trustului Intact au declarat ca posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3 nu au difuzat nici un material video contra cost
privind Ziua Tineretului, iar presedintele comisiei de evaluare din MTS, Floriana Butoi, a sustinut ca atribuirea contractului s-a facut dupa criteriul pretului cel mai mic.
(Cornelia Draghici)

Mircea Geoana recomanda desfiintarea Ministerului Tineretului

Presedintele PSD, Mircea Geoana, este de parere ca una dintre solutiile “elegante” pentru rezolvarea problemei aparute la Ministerul Tineretului condus de Monica Iacob Ridzi ar fi desfiintarea institutiei. “Poate o structura mai restrânsa a Guvernului, nu numai a agentiilor, ar fi un lucru mai interesant”, a declarat, ieri, la Realitatea FM, Geoana. El a mai spus ca PD-L la acest moment sta “cu un cartof fierbinte în brate”, lucru care îi face rau, indirect, si presedintelui Traian Basescu si ca solutia cea mai utila, din punct de vedere politic pentru cei de la PD-L, ar fi ca Ridzi sa plece de la minister.