luni, 23 februarie 2009

Romanii de "afara", impiedicati sa voteze

Guvernul nu mai vrea sa amenajeze cele 13 sectii de votare suplimentare in zonele cu multi romani. Motivul: strainatatea voteaza cu Basescu.



Pe 19 mai, romanii din strainatate vor putea spune DA sau NU pentru demiterea lui Traian Basescu in 181 de sectii de votare din 94 de tari, de pe toate continentele.

Lista acestora va fi anuntata de autoritati pe 3 sau 4 mai. Urnele nu vor fi insa de gasit decat la sediile ambasadelor sau consulatelor tarii noastre, indiferent de numarul romanilor din statul respectiv.

Deschiderea celor 13 sectii suplimentare in localitatile in care exista comunitati numeroase de romani, promise de Ministerul Afacerilor Externe pentru euroalegeri, este pusa serios la indoiala in cazul referendumului.

Mai mult, campania
de informare a diasporei, in care s-a investit masiv la referendumul din 2003 pentru modificarea Constitutiei, este practic inexistenta de aceasta data.

Spania si Italia, fara sectii suplimentare

Pentru alegerile europarlamentare, MAE se angaja in urma cu cateva luni sa obtina acordul autoritatilor locale pentru a organiza mai multe sectii de votare in Spania, Italia si Statele Unite ale Americii, tari cu importante comunitati romanesti.

Astfel, in Italia, pe langa urnele de la Roma, Genova, Treviso-Asolo si Milano, acolo unde sunt reprezentante diplomatice, romanilor li se pregateau sectii de vot la Bari, Florenta si Torino.

In Spania, urma sa se mearga la urne si in Castellon, Alcazar de San Juan, Alcala de Henares, Coslada, Almeria, Zaragoza si Alicante, nu doar in Madrid, Barcelona, Sevilla ori Valencia. Numarul sectiilor de votare din SUA se preconiza ca va creste de la 19, cate au fost la alegerile din 2004, la 22.

Pentru referendumul din 19 mai, principiul urnelor la indemana nu se mai aplica. „Din motive de timp
, poate nu se va obtine acordul statelor-gazda pentru deschiderea de sectii suplimentare in afara reprezentantelor diplomatice ale Romaniei”, a anuntat Corina Vintan, purtatorul de cuvant
al MAE.

Referendum fara campanie

Spre deosebire de referendumul din 19-20 octombrie 2003, pe 19 mai nu se vor mai amplasa nici punctele mobile
de vot la sediile asociatiilor comunitatilor de romani si ale bisericilor din zonele aflate la mare distanta de ambasade.

Daca autoritatile de la Bucuresti decretau atunci mobilizare generala pentru atragerea cetatenilor romani la urne si popularizarea intensa a evenimentului in presa locala, de data aceasta campania de informare nu a inceput inca.

La doua saptamani pana la plebiscitul pentru demiterea presedintelui, site-urile MAE sau ale reprezentantelor diplomatice nu gazduiesc informatii despre scrutinul din 19 mai.

Strategia „Invalidarea”

Piedici pentru presedinte

Limitarea numarului de sectii de votare in strainatate si lipsa unei campanii de informare scad sansele validarii referendumului. Absenta unui procent insemnat din cei 150.000 de romani din diaspora asteptati la urne, potrivit statisticilor MAE, face mai greu de atins numarul celor aproape 9 milioane de alegatori a caror prezenta este necesara pentru ca plebiscitul sa fie valabil.

Prin aceasta strategie sunt tinuti departe de urne unii dintre cei mai hotarati sustinatori ai lui Basescu. In turul al doilea al alegerilor din 2004, 72,91% dintre romanii din diaspora au votat pentru actualul presedinte suspendat. La numai o zi dupa suspendarea acestuia, un numar important de asociatii ale romanilor din strainatate faceau publica intentia de a-l sustine pentru a reveni la Cotroceni.

Temeri

Prea putine sectii de votare

Sefii asociatiilor de romani din Spania se tem ca numarul sectiilor de votare pentru referendum din orasele spaniole va fi prea mic pentru cei aproape un milion de romani stabiliti acolo.

„Daca vom fi anuntati cu numai 3-4 zile inainte de referendum ca numarul sectiilor de votare va fi marit fata de cel de la alegerile din 2004 ar fi o bataie de joc! N-am avea timp sa-i anuntam pe romani unde sunt sectiile!”, ne-a declarat Dan Ionita, seful Asociatiei Romanilor din Catalunya si Levante, zona in care se afla si orasul Castellon, unde traiesc peste 40.000 de romani.

Din circa 900.000 de romani care traiesc in aceasta tara, doar 60.000 s-au inscris pentru dreptul la vot, ne-a spus presedintele Federatiei Romanilor din Spania, Miguel Fonda Stefanescu. (Tatiana Dabija)

Reactualizare

Liste electorale noi pentru referendum

Listele electorale pentru referendumul din 19 mai au fost deja reactualizate. „Noi am reactualizat deja listele cu alegatori conform informatiilor ce se regasesc in bazele noastre de date. Ele vor fi afisate la sediile primariilor in aceste zile. Astfel, pana la referendum, cei care nu se regasesc pe liste pot face contestatii. Mai mult, chiar si in ziua referendumului, persoanele omise de pe liste pot vota in circumscriptia electorala pe raza careia locuiesc, urmand sa fie inscrise pe o lista separata”, a explicat ieri Paul Victor Dobre, secretar de stat in Ministerul Internelor. (Raluca Dan)

CNSAS

Un securist de 82 de ani, proba PC anti-Basescu

Documentul
depus de deputatul PC Sergiu Andon la CNSAS, ca pretinsa proba a colaborarii lui Traian Basescu cu politia politica inainte de 1989, este o declaratie a unui fost ofiter de Securitate.

Potrivit unor surse din CNSAS, marturia lui, filmata si inscriptionata pe un CD, cum ca l-ar fi cunoscut pe Basescu in structurile fostei Securitati, nu poate fi insa luata serios in calcul.

„Apa chioara. Este vorba de declaratia unui securist de 82 de ani care insira niste lucruri despre Basescu si nu poate fi tras la raspundere. La varsta lui, daca il dai in judecata pentru o declaratie falsa, scoate certificate medicale si scapa”, sustin sursele citate.


Chiar daca va fi subiect de discutie in Colegiu, cel mai probabil saptamana viitoare, declaratia are sanse minime sa schimbe decizia de necolaborare cu Securitatea luata in cazul lui Basescu anul trecut. „Acest Colegiu studiaza actele existente in arhiva, nu fabrica probe. Nu se examineaza probe aduse de pe strada”, a spus unul dintre membrii Colegiului. (Anca Simina)